Cum să îți menții sănătatea orală între vizitele la dentist?

Cum să îți menții sănătatea orală între vizitele la dentist?

Sfaturi și trucuri utile pentru o igienă dentară optimă acasă

Mergi regulat la medicul stomatolog? Felicitări! Fie că vii la clinica DentAngelo sau în altă parte, ne bucurăm că ai grijă de sănătatea dinților tăi și nu o ignori. Chiar dacă mergi des la doctor, ai responsabilități și acasă.

Trebuie să te asiguri că dinții tăi sunt bine îngrijiți. Din acest motiv, ne-am decis să scriem acest articol. Cei care vor să-și mențină sănătatea orală între vizitele la dentist vor descoperi câteva lucruri utile despre tabieturile optime de respectat în confortul propriei case.

cum mentii sanatatea dintilor intre vizitele la dentist

Sfaturi și trucuri utile pentru o igienă dentară optimă acasă

Medicii stomatologi sunt generoși cu sfaturile și recomandările de optimizare a sănătății dentare. Ei înțeleg că aceasta este esențială pentru bunăstarea generală și evitarea unor complicații dentare costisitoare și adeseori greu de tratat.

Așa că nu-i de mirare că ne raliem specialiștilor în medicina dentară care recomandă o îngrijire adecvată a dinților și a gingiilor între vizitele la dentist. De altfel, toți cei care lucrează la clinica DentAngelo informează pacienții despre cum să aibă grijă de dinți acasă.

Fiecare pacient, mic sau mare, merită un zâmbet sănătos și lipsit de probleme. Fie că le știi sau nu, îți prezentăm câteva sfaturi și trucuri de optimizare a îngrijirii dentare, bazate pe studii clinice. Vei avea dinți sănătoși și te vei mândri cu ei oriunde te-ai afla. Ești pregătit?

periaj dentar corect sfaturi

Baza: periajul corect al dinților

Fundamentul unei igiene orale de invidiat este periajul corect și regulat al dinților. Într-un sondaj recent, s-a constatat că în 2023, 56% dintre români au declarat că au fost la medicul stomatolog, cu o intenție pentru 2024 în creștere. Acest procent ne arată că există probleme dentare adresate sau recent descoperite ce puteau fi evitate printr-un periaj corect.

Sfaturi practice despre periajul dinților:

– Trebuie să-ți periezi dinții de cel puțin două ori pe zi, dimineața și noaptea, înainte de somn.

– Fiecare sesiune de periaj trebuie să fie de cel puțin două minute, cu atenție specifică fiecărui dinte.

– Încearcă să folosești mișcări circulare și menține periuța la un unghi de 45 de grade față de gingii. De asemenea, curăță linia gingivală și limba pentru a te asigura că elimini toate elementele nocive.

– Dacă ai o periuță electrică modernă, atunci îți va fi mult mai ușor să respecți acest tipar simplu de curățare a dinților. Aceasta îți spune când au trecut cele două minute și dacă ai reușit să cureți corect dinții.

Ața dentară, un aliat de nădejde

Din păcate, ața dentară nu se află în băile multor români. Ea este esențială în eliminarea corectă a plăcii bacteriene și a resturilor alimentare, rămase în zone greu accesibile periuței dentare. Un studiu internațional a demonstrat cum utilizarea frecventă a aței dentare poate preveni apariția bolilor gingivale. Asigură-te că folosești ața dentară. Mică dar puternică, ea contribuie la sănătatea dinților tăi.

– Folosește ața dentară în fiecare zi, cu precădere înainte de somnul de noapte.

– Cea mai populară tehnică de folosire a aței dentare este următoarea: înfășoară ața în jurul degetelor mijlocii și întinde-o ușor. Apoi, glisează ața ușor între dinți, formând un „C” în jurul dintelui ce trebuie curățat. Nu uita să mergi și sub linia gingivală.

Cât de des îți clătești gura cu apă profesională?

În ultima vreme, TikTok și alte platforme similare promovează o narațiune legată de abstinența de la apa de gură. De ce? Nu știm. Totuși, un lucru este cert pentru majoritatea medicilor stomatologi: apa de gură ajută la reducerea plăcii bacteriene și, mai ales, la menținerea respirației proaspete.

Un raport de la Delta Dental (Illinois, Statele Unite ale Americii) arată că peste 83% dintre adulți care au mers la doctori în 2023 au primit informații despre utilizarea corectă a apei de gură.

– Care este cea mai bună apă de gură? Poți opta pentru un produs cu proprietăți antibacteriene sau unul recomandat de medicul tău. Apa este ideală pentru clătit după periaj și folosirea aței dentare.

Cât de sănătos mănânci? Rolul alimentației în sănătatea orală

Ai grijă ce mănânci. Pentru a menține sănătatea orală cât mai mult timp, asigură-te că ai o dietă echilibrată. În acest sens, îți recomandăm să consumi fructe și legume pentru stimularea producției de salivă. Aceasta joacă un rol important în protejarea dinților împotriva cariilor.

– Încearcă pe cât posibil să eviți consumul de alimente și băuturi bogate în zahăr. Ele vor favoriza apariția cariilor. Majoritatea medicilor stomatologi și nutriționiști recomandă pacienților să consume cât mai puțin zahăr cu putință.

– Hidratează-te cât de bine poți. Bea apă regulat pentru a menține gura umedă. Vei elimina mai ușor resturile alimentare. În același timp, apa este benefică pentru tot organismul, mai ales în lunile călduroase.

Vicii care afectează sănătatea dinților

Nu trebuie să-ți spunem noi, dar consumul de alcool și fumatul afectează sănătatea orală. Dacă eviți consumul excesiv de alcool, atunci poți preveni boli gingivale și decolorarea dinților.

Dacă vrei dinți sănătoși și puternici, automatizează activitățile de îngrijire a lor. Totul să fie natural și de la sine. Între vizitele la dentist, urmărește recomandările primite. Noi ți-am prezentat mai sus câteva sfaturi simple, care te pot ajuta să ai dinți sănătoși și frumoși.

Suntem pasionați de sănătatea orală și vrem ca fiecare persoană să se bucure de libertatea de a zâmbi fără rețineri. Dacă crezi că ai nevoie de ajutor în obținerea dinților perfecți, programează-te la un consult. Te așteaptă doctori cu experiență, aparatură modernă și o atmosferă prietenoasă.

Totul pentru sănătatea dinților tăi.

Doar 30% dintre români merg la medicul stomatolog pentru controale de rutină

Doar 30% dintre români merg la medicul stomatolog pentru controale de rutină

Cheia sănătății orale: Controlul de rutină și prevenția inteligentă

La DentAngelo, credem cu tărie în eficiența prevenției pentru a menține sănătatea orală optimă pe termen lung. Controlul de rutină este o metodă facilă și accesibilă pentru a avea dinți sănătoși. Evaluarea periodică a sănătății orale ar trebui să devină o obișnuință pentru fiecare român, mai ales că există numeroase clinici stomatologice în țară.

Există opțiuni pentru toate bugetele, ceea ce este extraordinar. Cu toate acestea, doar aproximativ 30% dintre români merg la medicul stomatolog pentru controale de rutină. Majoritatea vizitelor sunt pentru probleme dentare care nu mai pot fi ignorate. Durerea dentară poate chiar să determine cel mai reticent pacient să meargă la stomatolog.

doctori care te ajuta sa obtii dinti frumosi in Bucuresti

Rolul educației stomatologice în 2024

Pe măsură ce problemele dentare avansează și durerea persistă, pacienții caută tratamente eficiente. Totuși, prevenția ajută la evitarea situațiilor critice și a necesității tratamentelor de urgență. Din fericire, medicii stomatologi cu experiență oferă suport de prevenție, limitând considerabil șansele de a dezvolta probleme dentare complexe.

Vizitele regulate la stomatolog ar trebui să facă parte din rutina ta. Acestea sunt esențiale pentru detectarea timpurie a problemelor dentare. La clinica noastră, vei întâlni medici care pun accent pe controalele de rutină, mai ales dacă simți că ceva nu este în regulă.

Stiai că…

În România, peste 50% din populație nu se spală pe dinți regulat? Wow! De asemenea, doar 37% dintre români se spală pe dinți de două ori pe zi, iar 63% nu acordă suficientă atenție igienei orale standard. Același lucru este valabil și pentru copii, care ajung în cabinetele stomatologice cu diverse probleme dentare.

Analizăm cu interes acest subiect, mai ales că mulți copii din Chiajna și județul Ilfov vin la noi pentru tratamente de carii dentare. Într-un articol anterior, am menționat că 60% dintre copiii sub 6 ani din București suferă de diverse probleme dentare. Consumul excesiv de zahăr este principala cauză a cariilor dentare la copii.

doctori cu experienta in tratamente preventive dinti Bucuresti

O evoluție pozitivă

Trendul dă semne de încetinire, cu o evolutie pozitiva, mai ales în ultimii doi ani. Oamenii din mediul urban sunt din ce în ce mai informați și alocă mai mult timp îngrijirii dentare. Ei sunt preocupați de alimentația sănătoasă și de vizitele regulate la stomatolog.

La DentAngelo, suntem dedicați să oferim cele mai bune servicii de prevenție și tratament pentru a menține sănătatea orală a pacienților noștri. Vă invităm să programați un control de rutină și să descoperiți cum putem contribui la un zâmbet sănătos și strălucitor.

Hey! Nu lăsa problema dentară să evolueze. O putem trata!

Doctorii de la DentAngelo vor identifica cu precizie orice problemă dentară, oferind tratamente personalizate. Le recomandăm clienților să vină la control cel puțin o dată la 6 luni. În acest mod, urmărim cu atenție starea dinților și intervenim rapid dacă apar semne incipiente de carii, infecții sau alte afecțiuni. Pacientul beneficiază de toată grija noastră.

Te așteptăm într-o clinică modernă, cu echipamente dentare de ultimă generație și personal calificat. Vei descoperi cum pasiunea pentru sănătatea dentară se îmbină cu grija pentru confortul și siguranța pacientului.

Suntem alături de tine pentru a obține un zâmbet sănătos.

Implicarea părinților în educația dentară a celor mici

Le recomandăm părinților să fie cât mai implicați în educația copiilor privind sănătatea dentară. Este util ca aceștia să-i ajute pe cei mici să dezvolte obiceiuri sănătoase. Dacă cei mici se obișnuiesc cu ambianța unui cabinet stomatologic și cu importanța îngrijirii dinților, va fi mult mai ușor să le spuneți: „Luni mergem la doctor”. Nu o să te lovești de refuz sau teamă copilului. Din contră! 

Clinica noastră oferă servicii profesionale de stomatologie infantilă în București, asigurate de medici cu experiență. Noi oferim suport în dezvoltarea unui program de educație dentară, menit să asiste părinții în această activitate importantă.

Programați-vă acum la un control de rutină la DentAngelo

Vrem ca fiecare pacient să aibă dinți sănătoși și să zâmbească fără rețineri. Uneori este nevoie de intervenția noastră, alteori nu. Cu ajutorul specialiștilor DentAngelo, sănătatea orală devine o realitate ușor de gestionat. Reducem incidența problemelor dentare și îmbunătățim semnificativ calitatea vieții pacienților.

Verificăm existența problemelor dentare și acționăm dacă le identificăm. Aplicăm tratamente personalizate și ne asigurăm de sănătatea pacienților. Programați-vă la un consult de rutină și hai să vedem dacă totul este în regulă cu dinții tăi.

Sună-ne la numărul de telefon 0761 340 001 sau trimite-ne un email la adresa contact@dentangelo.ro!

Te programezi și noi te așteptăm cu drag la consult.

Adevăr sau Ficțiune: 10 mituri demontate despre sănătatea orală

Adevăr sau Ficțiune: 10 mituri demontate despre sănătatea orală

10 mituri demontate de doctorii clinicii DentAngelo din București

Zâmbetul îl porți cu tine în fiecare zi. Fie că mergi la locul de muncă sau în oraș cu cei dragi, râsul nu trebuie să lipsească. El dă culoare vieții și o face mai frumoasă. Așadar, noi te ajutăm să colecționezi zâmbete fără rețineri.

Doctorii de la clinica noastră muncesc cu drag pentru a restaura zâmbetul pierdut sau pentru a-l menține pe cel actual. Totuși, în mediul digital circulă numeroase mituri despre îngrijirea orală. Ce este adevărat și ce este ficțiune? Ne-am gândit să separăm faptele de ceea ce nu este adevărat. Oare o să ne ridicăm la înălțimea emisiunii Mythbusters?

Îți propunem să demontăm împreună 10 dintre cele mai răspândite mituri din mediul digital și să descoperim adevărul. Să presărăm puțin adevăr în mediul online, bine?

mit sau adevar dinti igiena

Primul Mit: „Periajul excesiv înseamnă dinți mai sănătoși.”

Adevăr: Doctorul Octavian Angelescu îți răspunde: „Periajul excesiv poate contribui semnificativ la erodarea smalțului dinților. Mai mult decât atât, activitatea agravează problemele gingivale existente. Recomandăm o abordare echilibrată în ceea ce privește periajul.”

Mit nr. 2: „Gingia sângerează, mai bine eviți periajul.”

Adevăr: Gingivita are drept semn de manifestare sângerarea. Așadar, periajul și utilizarea aței dentare este necesară.

Mit nr. 3: „Bomboanele pot cauza carii dentare.”

Adevăr: Așa cum bine știi, zahărul nu face bine dinților. Așadar, alimentele cu zahăr, printre care putem enumera băuturile acidulate și caramelele, pot contribui la dezvoltarea cariilor dentare.

Mit nr. 4: „Dacă nu ai parte de durere, atunci nu trebuie să mergi la medicul stomatolog.”

Adevăr: Mergi la medicul stomatolog pentru controale regulate. Asemenea vizite pot preveni cu succes probleme dentare majore care vor necesita mai mult timp și bani pentru tratare. Durerea nu este comună în stadiul incipient al unei probleme dentare. Așadar, îți recomandăm să respecți un plan de vizite regulate la medicul stomatolog.

Mit nr. 5: „Toate tratamentele de albire a dinților sunt sigure.”

Adevăr: Depinde de tratament și de produsul ales pentru albirea dinților. Unele produse pot fi abrazive și chiar pot cauza efecte secundare. Așadar, ar fi util să porți o discuție cu medicul stomatolog înainte de a alege un anumit produs.

Mit nr. 6: „Dinții strâmbi reprezintă doar o problemă de estetică, greu de reparat.”

Adevăr: Doctorii stomatologi o să-ți spună că dinții strâmbi pot afecta capacitatea ta de masticație optimă și chiar de vorbire. Din fericire, dinții strâmbi nu sunt o sentință pe viață. Ei pot fi îndreptați și corectați cu ajutorul unor tratamente bune.

Mit nr. 7: „Dinții de lapte cariați nu reprezintă probleme de adresat.”

Adevăr: Majoritatea medicilor recomandă tratarea cariilor care afectează dinții de lapte. Caria poate afecta capacitatea copilului de a mânca și de a se bucura de prezența prietenilor fără rușine. Cariile dentare poartă stigma neîngrijirii, așa că merită să le tratezi cu maximă seriozitate. Igiena zilnică a copiilor necesită implicarea părinților.

Mit nr. 8: „Ața dentară nu este atât de importantă.”

Adevăr: Folosește ața dentară pentru a îndepărta placa bacteriană. Ața este importantă. Ea îndepărtează și resturile de mâncare rămase în zone dentare greu de curățat de periuța de dinți.

Mit nr. 9: „Periuțele electrice sunt mai bune decât cele manuale.”

Adevăr: Tehnologia încorporată în periuțele electrice moderne face din periaj o experiență plăcută și eficientă. Totuși, nu putem ignora stilul de periaj al fiecărei persoane. Atât periuța electrică cât și cea manuală pot fi eficiente dacă sunt utilizate corect. Respectă cele 2 minute alocate periajului și folosește pastă de calitate, preferabil una recomandată de medicul stomatolog.

Mit nr. 10: „Guma de mestecat înlocuiește periajul.”

Adevăr: Guma de mestecat (fără zahăr) poate fi utilă atunci când nu te poți spăla pe dinți rapid. Totuși, ea înlocuiește temporar periajul până în momentul când aceasta este posibilă.

tratament eficient impotriva urgentelor stomatologice

Încă două mituri și am terminat. Nu vrem să-ți „furăm” prea mult din timp.

Mit nr. 11: „O dietă sănătoasă implică eliminarea contactului cu doctorul stomatolog.”

Adevăr: Dacă ai o dietă sănătoasă, te felicităm. Chiar și așa, bacteriile se pot acumula pe dinți, așadar acordă o atenție specială igienei orale. Să nu o ignori deoarece poate cauza probleme dentare pe termen scurt și lung.

Mit nr. 12: „Îmbătrânirea aduce cu sine pierderea dinților.”

Adevăr: Nu neapărat. Îmbătrânirea afectează corpul. Efectele diferă de la o persoană la alta. Dacă ai grijă de dinți și mergi regulat la medicul stomatolog, sunt șanse mari să rămâi cu ei chiar și când treci pragul senioriei.

Într-o lume dominată de știri false, mituri și informații eronate despre tot felul de lucruri, adevărul poate fi greu de deslușit. Sperăm că acest articol a fost util în descoperirea unor răspunsuri utile.

Vino la cabinetul stomatologic DentAngelo pentru a avea o discuție onestă despre dinții tăi și cum să-i menții sănătoși.

Te poți programa la numărul de telefon 0761 340 001 sau la adresa de email contact@dentangelo.ro! Nu uita că îți poți face o programare online sau pe Facebook.